Lenovo si IBM au anuntat astazi ca au incheiat cu succes achizitia diviziei de servere business x86 in Romania si au finalizat mutarea angajatilor IBM x86 si a operatiunilor la Lenovo.

Lenovo a incheiat achizitia diviziei de servere x86 de la IBM la nivel mondial, finalizarea achizitiei fiind anuntata initial la 1 octombrie 2014. Datorita numarului mare de tari si de procese implicate in EMEA, compania a anuntat ca atat angajatii, cat si operatiunile din aceasta regiune, vor fi mutate pe parcursul a catorva luni “pentru a asigura o integrare armonioasa”.

lenovo-isi-consolideaza-pozitia-pe-piata-telefoanelor-inteligente-preia-de-la-google-producatorul-de-smartphone_size9

Cu integrarea x86, Lenovo a adaugat in portofoliu un business care extinde capabilitatile companiei in zona de servicii si hardware de business. “Avem planuri mari pentru acest segment de piata”, declara Aurel Netin, general manager Lenovo Romania. “Am conlucrat indeaproape pe parcursul ultimelor luni pentru a asigura un start rapid al liniei de business x86 ca urmare a finalizarii tranzactiei in Romania, astfel incat suntem pregatiti intram in forta in competitia pentru clienti in toate segmentele de business, acum ca am devenit o singura echipa”, mai spune el.

De asemenea, Lenovo si IBM au creat si o alianta strategica in care Lenovo va avea rolul de Original Equipment Manufacturer (OEM) (Producatorul Original de Echipament) pentru IBM si va revinde produse selectate din portofoliul IBM de stocare si software.

Sursa: wall-street.ro